Toni Doboș (57 de ani) a ieșit din lumina reflectoarelor după ce a suferit un accident grav care i-a schimbat definitiv viața în urmă cu 15 ani.
În august 2008, fostul component al Generației de Aur, a suferit un accident rutier. Acesta a intrat pe contrasens, direct într-un tir, și a stat o perioadă în comă după ce a suferit un hematom pe creier.
De câțiva ani, Toni Doboș a preferat să stea departe de fotbalul românesc, iar informațiile despre starea sa de sănătate erau extrem de puține.
Un apropiat al fostului fotbalist de la U Cluj, Steaua și Dinamo a vorbit despre starea de sănătate a lui Toni Doboș. Acesta a dezvăluit că fostul jucător al „Generației de Aur” stă bine din punct de vedere fizic, însă problemele cu memoria s-au accentuat în ultimul timp.
„Toni e la Cluj. Nu a mai ieșit în public. Sunt mulți ani de când s-a întâmplat accidentul, au încercat toți să îl invite în oraș atunci, dar acum nu mai vrea familia să iasă. Nu vorbește prea bine, de aceea nu mai iese. El, fizic e bine, dar nu mai vorbește bine.
Georgiana (n.r. – soția lui) îl iubește foarte mult, e alături de el! Toni a avut noroc că Georgiana e lângă el tot timpul. Din păcate, a cam pierdut… a fost ca un copil după accident, a luat-o de la alfabet. Era ca un copil. S-au făcut eforturi, a fost un moment în care începuse să își dea seama, să lege cuvintele, dar apoi nu… . E acasă, nu mai vrea să iasă.
Până să se întâmple ce s-a întâmplat cu Didi Prodan, Dumnezeu să îl ierte, ei fiind foarte buni prieteni, îl tot invita la evenimente pe Toni, încerca să îl scoată în față. Toni venea cu soția, cu Georgiana, dar era foarte greu pentru el! Îl mai chemau la sală, să joace fotbal cât de cât, dar era foarte greu.
Toni, fizic e bine, dar trebuie să fie cineva care să îl ghideze, să aibă grijă de el. A avut și are un noroc fantastic cu soția, îl iubește enorm, stă cu el tot timpul. Din păcate, pașii către vindecare nu au continuat așa cum au început, nu știe ce se întâmplă în jur. E foarte greu!”, a dezvăluit o persoană apropiată de familia lui Toni Doboș, conform Sport.ro.
Toni Doboș s-a retras din cariera de jucător profesionist de fotbal în iulie 2000, după ce ultima dată jucase la Ethnikos Pireu. Pe parcursul carierei, fostul internațional a mai jucat la AEK Atena, Steaua, Dinamo și U Cluj.
Alături de Steaua a câștigat Cupa României în 1991 – 1992, dar și două Supercupe ale României (1994-1995 și 1995-1996), iar cu Dinamo a luat Cupa în sezonul 1989 – 1990. Toni Doboș a câștigat și Cupa Greciei cu AEK Atena în 1997.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER